joi, 14 ianuarie 2016

LINGERING SPIRITS (2014) - subtitrare in romana

Imagineaza-ti ca vei disparea din aceasta lume maine.. Ce lucruri si ganduri ai impartasi astazi celor dragi ?” Cam acesta ar fi sloganul excelentei productii japoneze “Lingering Spirits” (2014), cunoscuta si sub numele “Mindset” (un titlu total aiurea ales de unii – asianwiki, de exemplu, in conditiile in care titlul original al filmului, “Omoi Nokoshi”, s-ar putea traduce ca “Sentimente Sufocante”). Aceasta e o fantezie comico-dramatica ce paseste pe urmele unui “Resurrection” (Yomigaeri - 2002) sau “Be With You” (2004), doua filme ce pot fi deja considerate clasice ale cinematografiei japoneze de fantezie a ultimilor 15 ani. Filmul are la baza cel mai nou roman al lui Takaya Okamoto, ce a scris si scenariul (un lucru destul de rar nu numai in cinematografia japoneza, in general romanele fiind adaptate de scenaristi profesionisti), regia fiind semnata de Yuichiro Hirakawa, omul din spatele serialelor Jin, Mr. Brain sau Rookies. Si echipa de actori e una la inaltime, din numarul relativ mare de personaje distingandu-se doua, cele interpretate de Masaki Okada (daca vi se pare cunoscut, e datorita rolurilor exemplar interpretate in filme precum “I Give My First Love to You”, “Confessions” si “Villain”) si de Ryoko Hirosue, o actrita si cantareata iubita in Japonia, ce a aparut in zeci de seriale si filme de televiziune din 1996 pana in prezent, de care ne amintim cu siguranta din productii precum “Go, Masao!” “Departures” sau “Goemon”. Cu o poveste placuta, simpla si emotionanta, “Lingering Spirits” reuseste sa te cucereasca foarte usor si sa te poarte cu o naturalete debordanta de la buna dispozitie la lacrimi, dupa cum o arata si ineditul trailer al filmului, in care sunt inserate secvente filmate intr-o sala de cinematograf ce insista pe reactia publicului la scenele emotionante din film.CONTINUAREA AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu