luni, 4 ianuarie 2016

MAKE IT BIG (2002) - subtitrare in romana

“Make It Big” e filmul de debut al regizorului Cho Ui-seok. La prima vedere numele acestuia nu spune prea multe, acesta avand doar 3 filme la activ in ultimii 13 ani. Recent, insa, a revenit in prim plan prin remake-ul coreean la productia din Hong-Kong “Eyes in the Sky”, intitulata “Cold Eyes”, careia i-a si adaptat scenariul. Cu siguranta insa in acest an vom mai auzi de Cho Ui-seok, deoarece a prins un proiect mare al unui film mult asteptat, ale carui filmari vor incepe in cateva luni. E vorba de blockbuster-ul “Master”, ce are o distributie de zile mari, formata deocamdata din Lee Byung-hun, Gang Dong-won si Kim Woo-bin. Revenind, insa, la “Make It Big”, productia dateaza din anul 2002 si e anterioara declansarii Valului Coreean. Cu alte cuvinte e o clasica comedie de actiune cu tineri plini de energie, politisti si borfasi mai mult sau mai putin inepti, prinsi intr-o poveste amuzanta care reuseste, pana la un anumit punct, sa captiveze. Totusi, in partea a doua, filmul sufera o scadere evidenta de calitate, pe fondul unui scenariu ce devine haotic, ca si cum regizorul scenarist a intrat brusc intr-o pana de idei. Dar astfel de momente sunt caracteristice filmelor din perioada de dinaintea Valului Coreean, cand accentul se punea nu pe calitatea scenariului, ci pe latura financiara, cineastii incercand sa imite modelul hollywoodian de succes, bazat pe investitii minime si venituri maxime. In plus, cu zeci de filme cu tematici similare aparute dupa anul 2000, era destul de greu sa iesi in evidenta. Sansa acestei productii s-a numit distributia. Doua din starurile in plina ascensiune ale momentului, Song Seung-heon si Kwon Sang-woo, erau capul de afis al productiei, alaturi de mai cunoscutul Lee Beom-soo. Kim Yeon-jun, al treilea tanar din distributie, nu a reusit sa calce pe urmele colegilor sai de generatie, dupa aparitia in “Ice Rain”, doi ani mai tarziu, devenind practic un anonim abonat la roluri secundare in filme si seriale fara prea mult succes. Lee Moon-sik apare din nou intr-un rol nostim de hot marunt, in timp ce Lim Jung-eum (pe care ne-o amintim din “Kingdom of the Winds” si “Joseon X Files”) debuta in primul film din cariera. Intr-o scurta aparitie, il veti recunoaste sip e Lee Sun-kyun. Mai trebuie spus ca datorita acestui film, Song Seung-heon si Kwon Sang-woo au devenit buni prieteni in viata reala, aparand mai tarziu din nou impreuna in productia “Fate” din 2008. CONTINUAREA AICI


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu