Filmul regizorului taiwanez Tom Lin Shu-yu, “Zinnia Flower” (2015) continua linia anterioarelor productii ale acestuia inspirate din experiente personale. De aceasta data, acesta exprima amarul sentiment de mahnire care l-a cuprins in 2012 odata cu pierderea sotiei sale. Filmul este, asadar, o drama sfasietoare care se fereste de cliseele elegiace, dar care nu ezita sa puna punctul pe i cand vine vorba de redarea durerii si suferintei personajelor principale. Acestea sunt interpretate de cunoscuta actrita Karena Lam si de Stone. Nascuta in Vancouver, actrita si cantareata taiwanezo-canadiana Karena Lam (37 de ani la data filmarilor), cunoscuta din filme precum “The Floating Landscape”, “Claustrophobia” sau “July Rhapsody”, a castigat cu acest rol premiul “Golden Horse” pentru Cea mai buna actrita intr-un rol principal. A fost apogeul carierei sale in lumea filmului, inceputa in 2002, devenind totodata si singura actrita din toate timpurile care a castigat 3 premii “Golden Horse” (celelalte doua le-a castigat pentru Cea mai buna actrita in rol secundar si Cea mai buna actrita debutanta). Precedentul record a fost detinut de cunoscuta Joan Chen, prima persoana ce a castigat 2 premii “Golden Horse”... CONTINUAREA AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu