duminică, 5 februarie 2017

THE CAMELLIA GIRL (2016) - subtitrare in romana

TORICO e un nume relativ necunoscut in industria japoneza de film, “The Camellia Girl” find practic al doilea lungmetraj regizat de aceasta in ultimii 10 ani. A debutat in 2006 cu“Ikeru Shinibana”, cu care a fost invitata la 7 festivaluri internationale, primind aprecieri pozitive. In 2012 a debutat si ca actrita, avand un rol minor in “Sangeki-kan: Buraindo”. In paralel, TORICO a publicat o colectie de fotografii artistice si, mai ales, s-a implicat in domeniul modei, devenind o populara bloggerita in industria modei din Japonia. In 2013, a lansat ca designer un brand propriu de haine, noncomformist (iar cand spun asta probabil extravaganta Lady Gaga ar fi acceptat fara probleme creatiile acesteia, asta ca sa va faceti o idee despre viziunea ei in moda). Recentul ei film, “The Camellia Girl”, e, de fapt, ceea ce japonezii numesc un live-action, o ecranizare avand la baza o manga. Si nu e vorba de o manga recenta, ci de una clasica, publicata in 1984, intitulata la fel ca filmul, “Shojo Tsubaki”, scrisa de apreciatul mangaka Suehiro Maruo, tradusa de mult in principalele limbi de circulatie internationala. Povestea e cunoscuta in Statele Unite sub numele “Mr. Arashi's Amazing Freak Show”, iar in 1992 s-a realizat o animatie pentru marele ecran regizata, scrisa si produsa de Hiroshi Harada. Filmul din 2016 e o adaptare dupa manga, realizata cu un buget redus, ce are in distributie actori mai putin cunoscuti, insasi protagonista, Risa Nakamura, debutand pe marele ecran. DETALII AICI


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu